2 iunie 2025, 13:10
Un incendiu a izbucnit, luni, într-o hală dezafectată care aparţine fabricii MEFIN din Sinaia, judeţul Prahova. Primele date de la faţa locului arată că ard mocnit deşeuri depozitate la etajul al treilea al halei. Pompierii intervin pentru lichidarea tuturor focarelor.
Incendiul de la fabrica MEFIN a fost anunţat luni, în jurul orei 12:00, la faţa locului fiind trimise două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Sinaia, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD.
„Echipajele sosite la faţa locului au constatat că este vorba despre o hală dezafectată, inundată cu fum, fără a exista flacără. În aceste momente, se acţionează pentru evacuarea fumului acumulat în incinta halei şi, ulterior, se va stabili de unde provine acesta”, au transmis reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
La ora transmiterii aceste ştiri, echipajele de pompieri au descoperit focarul, constatând că ard mase plastice şi alte deşeuri pe o suprafaţă de aproximativ 120 mp, la nivelul al treilea al halei.
Echipele de intervenţie fac recunoaşteri în toate încăperile halei, pentru a se asigura că nu există şi alte focare.
În urma incendiului nu au fost raportate victime. Până la ora transmiterii acestei ştiri nu se cunoaşte cauza izbucnirii focului.