Judecătorii au decis joi amânarea pronunțării în cazul eliberării condiționate a Elenei Udrea. Fostul ministru al Turismului a plâns în fața instanței și a cerut judecătorului să ia o decizie pentru a merge să își vadă copilul. Udrea a declarat și că munca din detenție a fost grea. O decizie în cazul eliberării acesteia va fi luată pe 1 iulie.
Decizia magistraților de la Judecătoria Ploiești nu va fi una definitivă. De la momentul 1 iulie, chiar dacă solicitarea va fi admisă, cel puțin 3 zile vor mai trece până la eventuala punere în aplicare a acesteia, până când Elena Udrea ar putea să plece din penitenciarul Târcșor, acolo unde este încarcerată de 3 ani și 10 luni.
În sala de judecată au vorbit cei doi avocați ai fostului ministru. A vorbit procurorul de ședință care s-a opus solicitării și a cerut instanței să amâne cel puțin câteva luni momentul când Elena Udrea va putea cere din nou eliberarea condiționată.
Și Udrea a vorbit în fața instanței despre munca pe care a făcut-o în penitenciar. A spus că a muncit din greu în grădină, că a învățat să sape, să planteze legume, dar că nu s-a dat înlături nici de la curățat toalete în penitenciar, spre exemplu.
Le-a vorbit magistraților și despre momentele grele pe care le-a trăit, despre faptul că a fost nevoită să își vadă fiica doar în spatele gratiilor și că nu își dorește altceva decât să poată merge acasă, să fie alături de aceasta. Au fost chiar momente în care a plâns în timp ce vorbea în fața instanței.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Zi decisivă pentru Elena Udrea. Fosta ministră a Turismului află joi dacă va scăpa de închisoare mai devreme. Solicitarea de eliberare condiționată a fost admisă de comisia Penitenciarului Târgșor. Magistrații de la Judecătoria Ploiești vin însă cu verdictul final.
Magistraţii Judecătoriei Ploieşti sunt aşteptaţi să se pronunţe, joi, asupra cererii de eliberare condiţionată formulată de ministru al Turismului Elena Udrea, care execută, la Penitenciarul pentru femei de la Târgşorul Nou, din judeţul Prahova, pedeapsa de şase ani pe care a primit-o în dosarul de corupţie cunoscut sub denumirea Gala Bute.
Anterior, comisia de eliberare condiţionată a emis aviz pozitiv în ceea ce priveşte eliberarea înainte de termen a Elenei Udrea.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a obţinut în instanţă reducerea pedepsei cu mai multe luni, Tribunalul Prahova dispunând anularea mandatului de executare de şase ani emis pe numele său şi emiterea unui nou mandat, care să deducă din pedeapsă zilele executate în arest în Costa Rica şi Bulgaria, dar şi o perioadă de arest preventiv şi arest la domiciliu pe care Udrea a executat-o într-un alt dosar în care a fost inculpată.
Astfel, în 27 mai, Tribunalul Prahova a admis contestaţia la executare formulată de Udrea şi a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare perioada 10-25 februarie 2015, în care ea a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, perioada 25 februarie 2015-16 iunie 2015, în care ea a fost arestată preventiv şi arestată la domiciliu în România, perioada 3 octombrie 2018-24 decembrie 2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada 7 aprilie 2022-16 iunie 2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum şi perioada executată efectiv în România, respectiv din 16 iunie 2022 la zi.
Prin sentinţa dată, judecătorii au anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui Udrea şi au dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Ulterior, Elena Udrea a cerut Tribunalului Prahova să deducă alte zile de detenţie, executate în Arestul Central al Poliţiei Capitalei şi în arest la domiciliu pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost condamnată.
Udrea a invocat în cererea sa o prevedere a Codului Penal, potrivit căreia perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a aflat în arest preventiv.
Editor :