Două drumuri au fost inundate, luni, iar mai multe autoturisme au fost surprinse de apa mare pe ruta Telega-Băicoi şi la Plopeni, pompierii intervenind şi în cazul unor curţi şi beciuri inundate.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, până în prezent au fost înregistrate nouă solicitări, dintre care două pentru evacuarea apei din beciuri
la Băneşti, două pentru evacuarea apei din gospodării la Telega şi trei pentru degajarea unor copaci căzuţi la Telega şi Băneşti.
De asemenea, pompierii au fost solicitaţi să intervină în cazul inundaţiilor produse pe carosabil pe ruta Telega-Băicoi, unde au fost surprinse patru autoturisme, însă acestea au reuşit să îşi continue deplasarea fără a fi înregistrate alte probleme. La Plopeni, mai multe persoane aflate într-un autoturism au fost evacuate în siguranţă.
În urma acestor evenimente, nu au fost înregistrate victime.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare cod portocaliu pentru fenomene imediate, valabilă până la ora 23:00 pe râuri mici din judeţul Prahova.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile din bazinul hidrografic Teleajen – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vălenii de Munte, judeţul Prahova.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Telega – bazin superior, notează sursa citată. AGERPRES
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/drumuri-gospodarii-inundate-ploi-torentiale-1000459.html