1 iunie 2025, 12:01
Salvamontiştii prahoveni au intervenit, în acest weekend, timp 17 ore pentru recuperarea a patru alpinişti rămaşi blocaţi într-o zonă greu accesibilă din munţii Bucegi. După ce s-a încercat salvarea celor patru cu elicopterul, iar operaţiunea nu a reuşit din cauza vântului puternic, au fost coborâţi terestru.
Intervenţia Salvamont Prahova a avut loc în zona Acele Morarului din Munţii Bucegi, unde patru persoane au rămas blocate.
Cele patru persoane, bine echipate, au intrat pe un traseu de alpinism, care nu este un traseu montan omologat. Au ajuns într-o porţiune cu zăpadă instabilă şi, când au constatat că nu mai pot înainta, au cerut sprijin, a declarat şeful Salvamont Prahova, Daniel Banu.
„Iniţial, s-a încercat inserarea a doi salvatori montani prin troliere, cu ajutorul elicopterului, dar operaţiunea aero nu a reuşit, din cauza vântului puternic”, au transmis salvamontiştii.
În aceste condiţii, salvatorii au continuat misiunea de salvare intervenind terestru. În urma unei acţiuni care a durat 17 ore, o echipă de salvatori a ajuns la persoanele aflate în dificultate, le-a preluat şi le-a coborât în siguranţă până în staţiunea Buşteni.
Acţiunea a fost finalizată duminică, la ora 9.00.