Denumire a unei mănăstiri din marginea Ploieștiului, celebră pentru icoana ei făcătoare de minuni, Ghighiu are o etimologie cu rădăcini turcești. Dar să deschidem „Dicționarul”, întru cunoaștere.
Lecția de astăzi poartă amprenta distinsului etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Ghighiu este numele unei cunoscute mănăstiri din Prahova. Luat după cel al așezării din apropierea sa. Mai există, de asemenea, în zonă (Prahova, Buzău, Ialomița) două râuri cu numele de Ghighiu (apa/râul Ghighiului). La sud de Dunăre: satul Ghighinți (cu o mănăstire în apropiere: Ghighinski) – în tălmăcire: ai Ghighiumului. Tot în Balcani, s-a păstrat numele de familie Ghighiumov/ Ghighimov/ Ghiughiumov. Nume provenite dintr-o veche îndeletnicire, astăzi uitată: fabricarea (și vânzarea) de
Laptele din aramă
Limpede: „În fapt, o numire turcească: gügüm. Astăzi, grafiat și pronunțat în turcă güğüm. Ce era un gügü/m? Un vas de cupru/aramă – olla aenea [Meninski, Thesaurus, 1680]. Înalt, cu gât puțin restrâns, folosit pentru căratul apei, dar mai ales al laptelui. O îndeletnicire destul de profitabilă în zonele în care era dezvoltat păstoritul. Ghigiul, la fel ca jercăl-ul (cioplitor ori negustor de pietre de moară, slav.), de pildă, vor deveni nume – ale unor manufacturieri bogați. De la așezările și moșiile lor ( ale Ghigiului ), numiri rămase până astăzi.”
Enigmele vârstei
Mai departe, un al cuvânt cu origine uitată – vârstă: „Numărul anilor de la naștere/ o perioadă de timp până la un anumit moment. În vechea slavă – văzdrast. În medio-bulgară: văzrast. În mai multe limbi slave de astăzi: vrsta, văzrast, vozrast, vozarsta etc. Văzrast, în medio-bulgară, e format din rast (provenit din rastenie, rastej = creștere, sporire, maturizare) și particula văz , cu înțelesul de deasupra, pe, până la – care arată practic creșterea, maturizarea până la un anumit moment, până atunci, limita de sus . Alte particule, precum iz , de pildă, indică procesul de creștere – izrastvane. Na, po, za, pro – schimbă și ele sensul termenului dat. La noi, termenul vârstă a cunoscut mai multe prefaceri și felurite grafieri de-a lungul timpului – îmbătrânind din destul în limba română.”
Despre mântuire
Dar Ispasul, de unde îi (pro)vine oare numele? Gheorghiță Ciocioi: „Nume, la români, vreme de mai multe veacuri, al praznicului Înălțării Domnului. Provenit din medio-bulgarâ: Spasovden – Ziua (Înălțării) Mântuitorului. Pe scurt: Spas – pronunțat Sªpasª – Ispas. Spas (Mântuitorul), în limbile slave moderne, apare, cel mai adesea, sub forma Spasitel. Calc după numele grec Sotir (Salvator, în latină). Din verbul vechi slav spaseavam ( spasea ) – a scăpa, salva, a păzi de necazuri, a izbăvi, mântui.”
Iunie în toată splendoarea (cireșelor)
Și pentru că iunie este și luna cireșelor, să deslușim, sub îndrumarea tălmăcitorului Gheorghiță Ciocioi, și semnificațiile Cireșarului: „Este Cireșar numele popular al lunii iunie folosit doar de români, fiind o creație și o tradiție calendaristică locală? Numele oficial al lunilor anului, așa cum îl cunoaștem astăzi, a fost adoptat destul de târziu la noi, în lumea satului românesc continuând să fie întrebuințate denumirile populare – gerar, făurar etc. – până spre jumătatea secolului trecut.
În Balcani, emanciparea națională va fi cea care va conduce la introducerea numelor latine ale lunilor anului, turcii folosind însă și astăzi un calendar cu nume inspirate mai degrabă din limba arabă.”
Latină, greacă, turcă…
Tot aici: „A fost o vreme, așadar, când iunie era numită de români cireșar (luna cireșelor). Oare doar de ei? Cu siguranță, nu. Numele cireșei e considerat ca fiind unul latin ( ceresia ) în românește. Este folosit, de asemenea, și în greacă, fiind derivat din kerásion (κεράσιον) – cireș. Nume evoluat din greaca veche, unde kérasos (κέρασος) înseamnă același lucru. Pierre Chantraine, în Dictionnaire étimologique de la langue grecque (p. 518), și Hjalmar Frisk, în Griechisches Etym. Wörterbuch (p. 828), făcând referire la Kretschmer, afirmă că numele cireșei, fruct al unui pom originar din Pont (sudul Mării Negre, Turcia de astăzi) este împrumutat din limbile Asiei Mici și ar fi legat de cel al unei localități vestite cândva de aici – Kερασούς (Giresun, astăzi) – cireș.”
Arie culturală întinsă
Interesant… „Cumanii (de origine turcică), rămași multă vreme la noi, foloseau numele de χiras [kiras] pentru cireașă [Codex Cumanicus, 1303]. Vechiul nume popular al lunii iunie – Cireșar/ Luna cireșelor – a fost păstrat vreme de veacuri în cea mai mare parte a Turciei (Kiraz ayı), în nordul Greciei (Kerasaris), în Serbia (Cereșniar/ Treșniar – în sârba veche, cu același sens), în Albania (Qershori). Și la noi. Așadar, o arie culturală destul de întinsă. Luna cireșelor, ori, altfel, luna zeiței Iuno, soția lui Jupiter, ocrotitoarea femeilor căsătorite, doar ce-a început.”
„Ce era un gügü/m? Un vas de cupru/aramă, înalt, cu gât puțin restrâns, folosit pentru căratul apei, dar mai ales al laptelui. O îndeletnicire destul de profitabilă în zonele în care era dezvoltat păstoritul.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Ghigiul, la fel ca jercăl-ul (cioplitor ori negustor de pietre de moară, slav.), de pildă, vor deveni nume – ale unor manufacturieri bogați.”, Gheorghiță Ciocioi
„Văzrast, în medio-bulgară, e format din rast (provenit din rastenie, rastej = creștere, sporire, maturizare) și particula văz, cu înțelesul de deasupra, pe, până la – care arată practic creșterea, maturizarea până la un anumit moment.”, Gheorghiță Ciocioi
„În Balcani, emanciparea națională va fi cea care va conduce la introducerea numelor latine ale lunilor anului, turcii folosind însă și astăzi un calendar cu nume inspirate mai degrabă din limba arabă.”, Gheorghiță Ciocioi
„Cumanii (de origine turcică), rămași multă vreme la noi, foloseau numele de χiras (kiras) pentru cireașă [Codex Cumanicus, 1303].”, Gheorghiță Ciocioi
Nume cu înțeles uitat
Praid – imaș pentru caii de povară
„Localitate și salină în Harghita. În maghiară, Parajd. Nume provenit din substantivul maghiar paraj (cu diminutiv). În tălmăcire: imaș, pășune, un mic teren pe care erau lăsați liberi caii de povară în timpul încărcării sării.”
Bejan – om care fuge
„Nume provenit din bejati (limba slavă) – a fugi. Întâlnit astăzi ca nume de familie mai ales la români și bulgari. Mai întâi, o poreclă, cu sensul de fugar, om care fuge (dintr-un loc în altul), nu se lasă prins, refugiat, băjenar. Băjescu, tot din rădăcina dată.”
Bezviconi – fără ferestre
„Nume rar la noi. Cunoscut mai ales prin celebrul istoric, heraldist și genealogist basarabean Gheorghe Bezviconi (1910-1966). Nume purtat în Ucraina – Bezvikon/i. Din vikno (ucr.) – fereastră. Bez (fără), vikon (ferestre). O poreclă întâlnită în trecut în Podolia, ajunsă nume de familie.”
Podolia – pe vale în jos
„Regiune de la granița de răsărit a românității, astăzi în Ucraina. Cu legături economice și culturale strânse în trecut cu principatul Moldovei. A aparținut o perioadă lungă de timp uniunii polono-lituaniene. Numele, în slavă, e legat de înfățișarea reliefului zonei: văi largi de-a lungul râurilor, câmpie, șes, loc jos. Po – pe lângă, de-a lungul, pe; dol/dolu – vale, loc jos, șes.”
Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/tainele-cuvintelor-de-unde-se-trage-numele-ghighiu-1000374.html